Educație online mai accesibilă

1

Educația este un drept pe care îl are fiecare om. Dar cum putem face ca toată lumea să aibă acces real la educație?

În 3 Decembrie am sărbătorit ziua internațională a persoanelor cu disabilități. Acest lucru m-a făcut să îmi îndrept atenția și mai mult asupra modului în care putem îmbunătăți cursurile online pentru a fi accesibile pentru cursanții cu nevoi speciale de toate vârstele.

Prin flexibiltatea pe care o oferă, cursurile online ar trebui să fie un mijloc prin care putem asigura educație de calitate tuturor. Din păcate, în România, cursurile online sunt încă într-o fază incipientă, în care mai avem multe de învățat, inclusiv despre accesibilitate.

Cel mai bine este să planificăm un curs ținând cont de la început de nevoile speciale ale tuturor celor care ar putea fi cursanți. Oferind acces la distanță, cursurile online fac educația accesibilă pentru persoane cu dificultăți motrice. Însă, iată câteva lucruri, pe care să le avem în vedere, pentru a crea cursuri accesibile și pentru persoanele cu alte nevoi speciale.

Platformă de eLearning accesibilă. Din fericire, cele mai multe platforme de eLearning, precum Moodle, sunt dezvoltate pentru a facilita accesibilitatea persoanelor cu nevoie speciale. Acestea sunt compatibile cu softurile folosite de persoanele cu deficiențe de vedere pentru a reda verbal informația sub formă de text.

Mod de prezentare variat. Aceeași informație este bine să fie prezentată într-un format cât mai variat, pentru a fi accesibilă persoanelor cu diferite nevoi de învățare.

Persoanele care au dificultăți în a urmări un text mai lung, au nevoie de o prezentare vizuală, cu explicații cât mai clare. În același timp, o persoană cu deficiențe de auz are nevoie de subtitrare, sau de transcrierea explicațiilor verbale prezentate în format video sau audio.

Explicarea materialului vizual. Softurile de citire a textului de pe ecran nu pot reda materialul sub formă de imagine sau video. Pentru ca persoanele cu deficiențe de vedere să aibă acces la aceste informații, este important să oferim o explicație verbală a acestora. În platformele de eLearning, de exemplu, la introducerea unei imagini ni se cere automat să realizăm o descriere a acesteia.

Atenție la culori. Când folosim culori pentru a crea o schemă sau o prezentare, este bine să alegem culori care au suficient contrast pentru a fi diferențiate de toată lumea. În acest scop putem testa cum ar arăta imaginea sau prezentarea respectivă în format alb-negru sau putem folosi nuanțe ale aceleași culori.

Diferite mijloace de evaluare. Exercițiile interactive reprezintă o modalitate de a antrena cursanții în învățare. Din păcate, de multe ori astfel de exerciții nu sunt accesibile softurilor de citire a textului. Pentru persoanele cu disabilități vizuale este bine să avem pregătite variante de exerciții și teste bazate pe text.

Începând să includem aceste practici în realizarea cursurilor online, vom contribui la accesul tuturor oamenilor la educație, indiferent de nevoile speciale pe care le au.

Related Posts

1 Response

Leave a Reply