Cursuri adaptabile pentru dispozitivele mobile cu Articulate Rise

0

Un avantaj al cursurilor online este că pot fi accesate oricând și de oriunde, dacă ai o conexiune la internet. Utilizarea tot mai intensă a dispozitivelor mobile pentru cursurile online face necesară dezvoltarea unor cursuri care să se adapteze la tipul de dispozitiv de pe care sunt accesate. Articulate Rise este o aplicație cu care se pot dezvolta cursuri online adaptabile pentru dispozitivele mobile.

Rise este o aplicație de dezvoltare a cursurilor online care face parte din pachetul Articulate 360. Cu acest instrument poți crea cursuri pentru orice tip de dispozitiv. Rise este o aplicație care se folosește direct online, fără a fi nevoie să fie instalată pe computer.

După cum spuneam mai sus, un prim avantaj al aplicației Rise este că permite crearea de cursuri „responsive” (= a căror afișare se adaptează în funcție de dispozitivul folosit). Acest aspect este foarte important atunci când cursul este accesat predominant de pe telefoane sau tablete, unde spațiul ecranului trebuie folosit în mod inteligent.

O altă particularitate a aplicației Rise este că se bazează pe o serie de formate predefinite. Ca și dezvoltator al cursului trebuie să îți adaptezi conținutul la aceste formate. Într-o primă fază a utilizării poate părea limitativ, dar după ce ajungi să te familiarizezi mai bine cu Rise îți dai seama că te ajută că construiești rapid un curs, fără să trebuiască să dezvolți manual o serie de efecte spectaculoase.

De exemplu, în Rise poți folosi o serie de elemente de interactivitate: tab-uri, butoane, „flash cards”. Dacă dorești să folosești „flash cards” în Storyline trebuie să le dezvolți manual și să folosești o serie de stări sau declanșatori. În Rise te preocupă să stabilești ce apare pe fiecare față a cardului și aplicația are grijă să simuleze efectul spectaculos de întoarcere a cardurilor. Mai mult, poți să te folosești de librăria inclusă pentru a face ca pe o față a cardului să apară o imagine.

De la lansarea aplicației Rise în pachetul Articulate 360 au fost adăugate numeroase funcționalități noi. Aplicația este în permanență îmbunătățită, astfel încât folosirea ei devine tot mai ușoară, iar rezultatele tot mai spectaculoase.

Pentru a vedea cum arată un curs dezvoltat cu Rise, am construit o mică prezentare a RețeleiEDU în care am inclus unele obiecte din Rise. Oportunitățile de folosire sunt mult mai numeroase decât cele incluse în prezentarea de mai jos, însă am dorit doar să vă deschid gustul pentru Rise și să vă ilustez cum arată un curs dezvoltat cu această aplicație. Pentru accesarea cursului pe tot ecranul dă click AICI.

Powered by elearningfreak.com

Related Posts

Leave a Reply

My New Stories

Canalul de YouTube