Standardele de calitate ale cursurilor online

0

În ziua de azi, dacă ai acces la Internet, posibilitățile de învățare sunt aproape nelimitate. Există o multitudine de resurse disponibile pentru aproape orice vrei să înveți, dintre care foarte multe sunt într-un format multimedia, care atrage, și multe sunt disponibile gratuit. În aceste condiții, dacă vrei să atragi cursanții să învețe ceva într-un curs online pe care îl dezvolți, cu siguranță competiția este mare. Cursul tău va fi în concurență cu numeroase alte lucruri care îl pot distrage pe un cursant și foarte posibil mai există cursuri online pe aceeași temă. O modalitate de a te ridica deasupra concurenței este de a dezvolta cursuri de calitate. Chiar dacă lista standardelor de calitate este o temă de dezbatere intensă, reperele și mijloacele de evaluare a calității cursurilor pe care le vei găsi în acest atelier îți vor fi de folos în dezvoltarea unor cursuri care să se evidențieze prin calitatea lor.

Abstract: Toate cursurile online trebuie să țină cont de o serie de standarde de calitate specifice pentru învățarea online. Propunem o serie de standarde de calitate care trebuie respectate de cursurile online pentru ca acestea să fie eficiente. Aceste standarde se pot aplica oricărui curs online, fie că este dezvoltat pe o platformă Moodle sau pe un alt tip de platformă.

Sistemul de notare propus, va permite o evaluare cât mai precisă a cursurilor online, ceea ce va permite o comparare elementară a acestor cursuri. Sistemul de evaluare a standardelor de calitate ale unui curs online se referă la structurarea și componentele unui curs online, fără a face referire la calitatea conținutului, care reprezintă obiectul evaluării unor specialiști în domeniul tematicii fiecărui curs.

Competențe dobândite: evaluarea calității unui curs online

Utilitate: Nevoia de a dezvolta un produs de calitate mi se pare firească oricare ar fi natura ocupației tale. În cazul cursurilor online acest lucru este cu atât mai necesar cu cât competiția devine tot mai ridicată. Problema este cu a stabili ce înseamnă un curs de calitate.

Diferite instituții din alte țări au dezvoltat o serie de standarde de calitate pe baza cărora sunt evaluate cursurile online. La noi încă acest lucru este aproape inexistent. Pentru învățământul universitar există o serie de standarde stabilite de ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior), dar acestea sunt parțiale, uneori neclare și interpretabile. În rest, standardele de calitate pentru cursurile online sunt proape inexistente în România. E nevoie de ceva clar și măsurabil.

În atelierul „Standardele de calitate ale cursurilor online” vă propunem o serie de standarde de calitate cu un sistem de cotare pe baza cărora să puteți aprecia unde se situează cursul pe care îl dezvoltați. Standardele propuse sunt stabilite în funcție de particularitățile învățării online. Ne așteptăm ca aceste standarde să fie dezvoltate în timp, dar este important să pornim de undeva pentru a dezvolta învățământ online de calitate.

Vă așteptăm la MoodleMoot România 2016!

Related Posts

Leave a Reply

My New Stories

Canalul de YouTube