”Cere un manual” este un proiect voluntar care se adresează copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) din România. Acesta a apărut ca urmare a nevoii ca și copiii cu CES să poată avea acces la informațiile existente în manualele tradiționale, care în prezent nu includ nicio secțiune accesibilizată. Variantele digitale sunt un prim pas, însă insuficient.
Programa școlară este adaptată acestora doar din punctul de vedere al planificării. Însă materia trebuie transmisă copiilor cu CES într-o manieră accesibilizată, care să permită ca informația să ajungă la ei și să țină pasul cu ceilalți copii. Pentru că da, au dreptul să învețe într-o școală obișnuită, alături de copii obișnuiți.
Alina Voinea, inițiatoarea proiectului ”Cere un manual”:
„În acest context, am inițiat acest proiect personal. Sunt mama unei fetițe cu CES și lupt cu sistemul incapabil de mult prea mult timp.
După ce am făcut eu însămi manualul pentru limba engleză de clasa a IV-a pentru ca fetița mea să aibă un suport de studiu adaptat ei și după ce am produs sute de fișe de lucru ca să aibă ce lucra la clasă cât mai aproape de cerințele programei școlare, am simțit că trebuie să schimb ceva. Așa că am decis să încep acest proiect de care să beneficieze toți cei care, ca și mine, înaintează cu scut și sabie printr-un sistem greșit, ineficient și dezinteresat. Și când spun toți, mă refer în mod special la părinți, dar și la oamenii din sistemul de învățământ, de la directori la învățători și profesori, care se străduiesc zi de zi să ajute și să integreze cu adevărat copiii cu CES pe care îi au în grijă.
Cred că fiecare dintre noi poate contribui cu ceva la acest proiect și cred că putem face în așa fel încât, în lipsa manualelor accesibilizate oficiale, să aducem copiilor cu CES posibilitatea de a învăța mai bine și mai ușor”.
Echipa proiectului
Echipa „Cere un manual” este alcătuită exclusiv din voluntari care contribuie cu timpul și resursele lor pentru crearea, simplificarea, structurarea, ilustrarea, adecvarea, punerea în pagină și înregistrarea manualelor și fișelor accesibilizate.
Iată cum puteți contribui la susținerea proiectului și la accesibilizarea a cât mai multor manuale:
Finanțare
„Cere un manual” nu este un proiect al vreunei asociații, deci nu poate fi finanțat prin metodele cunoscute în cazul asociațiilor. Singurul mod în care poți ajuta dacă dorești este să te implici activ, personal, în activitățile necesare pentru ca aceste manuale „paralele” să poată exista și să fie puse la dispoziția celor care au nevoie de ele GRATUIT sau la costuri de producție și transport – cu alte cuvinte, în mod real nonprofit.
Exemple de moduri în care poți contribui:
- Poți să-ți oferi serviciile pentru: simplificarea și structurarea versiunilor accesibilizate din diversele manuale dacă ești: pedagog, psiholog, terapeut cu experiență cu copii cu CES, profesor la orice materie sau pasionat de: română, matematică, istorie, geografie, biologie etc.
- Ne poți ajuta cu ilustrații dacă ești desenator, grafician, pictor sau, pur și simplu, dacă desenezi frumos și știi să transferi ceea ce desenezi în format digital și vectorial.
- Ne poți oferi vocea ta. Avem nevoie de voci cu timbru plăcut la înregistrare și dicție bună pentru lecțiile citite (versiunile audio).
- Poți tipări și lega manualele și fișele pe care le avem deja pe site și ni le poți aduce să le distribuim cui ne solicită ajutorul.
- Poți să păstrezi la tine manuale și fișe tipărite, pe care să le trimiți prin curier la adresele pe care ți le comunicăm.
Sursă informații: www.cereunmanual.ro
Photo by Anita Jankovic on Unsplash