De cele mai multe ori când cineva se gândește la dezvoltarea cursurilor online are în minte dezvoltarea de conținut și interacțiunea dintre profesor și cursanți. Dar întregul proces de dezvoltare a cursurilor online este mult mai complex și implică atât partea de logistică, adică aspectele tehnice, cât și dezvoltarea conținutului și desfășurarea cursului. Infograficul alăturat ilustrează complexitatea dezvoltării cursurilor online, pe care voi încerca să o prezint în continuare.
Un profesor sau un trainer care vrea să își dezvolte cursuri on line se concentrează pe conținutul cursului și modul de desfășurare al acestuia. Este ceva normal, pentru că este domeniul său de expertiză. Dar ca să evaluăm corect toate activitățile și resursele unui astfel de proiect este important să privim procesul în toată complexitatea sa.
Putem să privim tot demersul creări de cursuri online ca având trei mai componente: dezvoltarea de conținut, logistica și formarea competențelor digitale necesare pentru a folosi o anumită platformă de e-learning (noi ne vom referi la Moodle). La aceste trei mari componente se adaugă consultanța de care putem să avem nevoie, fie pentru realizarea unui conținut adecvat pentru mediul virtual sau pentru gestionarea unui curs online, fie pentru partea tehnică.
1. Dezvoltarea conținutului. Pentru a crea conținut adecvat cursurilor online trebuie să avem în vedere câteva aspecte importante. În primul rând, este important să înțelegem că un curs online este mai mult decât o colecție de resurse (mai multe depre acest aspect găsiți aici). Pe de altă parte, chiar și resursele pe care le pregătim trebuie să fie adecvate pentru învățarea on line, adică să fie fragmentate pe unități mici de timp (5-15 minute), să includă componente vizuale și/ sau audio-video, să fie prezentate în variate formate, de la prezentări Power Point sau interactive la legături spre pagini de Internet, cărți sau fișiere video. Dacă vrem să mergem mai departe putem discuta despre avantajele construirii de prezentări interactive versus prezentările liniare cu care suntem obișnuiți… aici, însă, ne vom limita doar la atrage atenția asupra importanței adaptării conținutului unui curs pentru învățarea on line.
2. Logistica unui curs online. Prin logistică mă refer la toată partea tehnică din spatele unui curs online: instalarea platformei, găzduirea acesteia și caracteristicile serverelor pe care poate fi găzduită o astfel de platformă, administrarea platformei, dezvoltarea de noi funcționalități ale platformei dacă sunt necesare și suportul tehnic. Chiar dacă nu ne pricepem la aceste aspecte tehnice este important să conștientizăm că sunt necesare în procesul dezvoltării cursurilor online.
Unii profesori pot avea competențele și cunoștințele necesare pentru a-și descărca singuri Moodle (care este o platformă gratuită), pot să își instaleze platforma, au unde să o găzduiască și știu cum să o administreze… iar dacă nu știu, pot învăța ușor și repede din numeroasele tutoriale sau resurse în limba engleză de pe Internet.
Pentru noi ceilalți există alte soluții. O astfel de soluție, care rezolvă problema instalării, găzduirii și administrării pentru profesorii din mediul preuniversitar, o reprezintă crearea comunităților Edu Moodle România și Edu Moodle Moldova. Trebuie doar să vă înscrieți gratuit școala în comunitatea corespunzătoare și veți putea să dezvoltați cursuri on line pentru elevii dumneavoastră, fără a mai avea grija aspectelor care țin de instalare și găzduire.
Dacă faceți parte dintr-o altă categorie decât profesorii din mediul preuniversitar, sau doriți să vă creați o platformă personală de cursuri online, puteți apela la serviciile tehnice ale eLearning & Software, astfel încât să vă puteți concentra pe ceea ce știți să faceți mai bine – crearea de conținut – fără a vă mai bate capul cu aspectele tehnice.
3. Formarea competențelor pentru folosirea platformei (…Moodle, în cazul nostru). Chiar dacă nu este necesar să știți cum să instalați platforma, să o găzduiți sau să o administrați, este nevoie să aveți un minim de cunoștințe în utilizarea acesteia. Cu cât veți cunoaște mai multe despre cum puteți folosi platforma, cu atât mai antrenante și complexe vor fi cursurile pe care puteți să le dezvoltați. Prin acest blog încercăm să vă oferim cât mai multe sugestii și idei despre cum puteți folosi diferite funcționalități și obiecte Moodle în dezvoltarea cursurilor online.
Complexitatea dezvoltării cursurilor on line poate părea copleșitoare pentru un profesor sau un trainer care dorește să ofere o alternativă cursanților săi prin cursuri on line. Pentru cei cu abilități tehnice dezvoltate, să instaleze platforma, să o gestioneze, să o folosească în desfășurarea cursurilor, s-ar putea să fie destul de ușor. Pentru ceilalți, după cum am arătat, există soluții.
Avantajele cursurilor online sunt destul de mari pentru a nu renunța la ele din cauza complexității dezvoltării lor sau a lipsei de abilități tehnice. Tendința puternică pe care o ia învățarea spre mediul virtual este prea puternică pentru a o ignora. Dacă vrem să dezvoltăm cursuri online și să ducem cu succes la final un astfel de proiect, este important să ținem cont de toate aspectele implicate și de toată complexitatea procesului, respectiv să căutăm soluții adecvate pentru aspectele la care nu ne pricepem.